Ca frunzişul de pe creanga sfinţilor mă risipeam,
Se zăreau printre brizbrizuri pregătirile de noapte,
Fericirea unei doamne se aprinse după geam.
Mi-a rămas împotmolită o pedeapsă de plăcere
Şi-am călcat cu talpa toată sîmburul unui destin.
Eu veneam de pretutindeni şi din nici o încăpere
Ca un fruct închis afară, alungat din rădăcini.
De-aş fi fost semnul cu care nu se-nstrăinau butucii
Ori măcar la temelia visului de vişin orb,
V-aş fi prins ca nişte braţe desfăcute ale Crucii
Sudului în aşteptarea celui mai fierbinte Nord.
Pe o stradă-n care ninge ca la marginea planetei
Şi de unde-ncepe golul dacă n-ai auz stricat
M-am întors cu faţa către inima dintr-un perete
Şi o spadă a luminii m-a găsit îngenunchiat.
