Lumina veche

Ce trist e la ora amiezii

 În gang, când se toacă mărar,

 Când stâlpii acelor familii

 Adorm lunecând sub ziar.

 Dar când se mai trag mari obloane

 Şi varul trezit cade jos,

 Şi-un cal angajat la sifoane

 Aşteaptă în stradă pios.

 Această tristeţe aparte

 Ce-aproape devine un har,

 Căzând ca un ban pe o parte

 În mâluri ghicindu-se doar.

 Şi-apoi o lumină cu care

 Îţi vine pe trup să te speli,

 Lumină cu litere clare

 Necunoscută-n cerneli!